Poate va parea un subiect deja prea mult discutat….epuizat… Posibil, dar cu toate astea, cu atatea citate, scrieri, cantece, poezii, tot nu reusim sa intelegem, nu reusim sa gasim explicatia si originea acestui sentiment, concept, mod de viata sau cum l-am mai putea defini.
Ascult cantece despre iubire…
In general acestea au un mesaj trist, vorbesc despre o iubire pierduta, o iubire chinuitoare, o iubire care te inalta si te doboara. Incerc sa inteleg ceva mai mult, ce au simtit acei oameni care au scris acele versuri si pana la urma ma trezesc la fel cum am plecat, fara raspuns.


Ce e iubirea? De unde si cum apare?

Poate parea o intrebare stupida intr-o lume si o realitate atat de financiara si materialista, intr-o lume in care nu mai are nimeni timp sa se gandeasca la asta. Suntem prea ocupati, traind zi dupa zi alergand intre un job si o casa, asta in cazurile fericite. Am ajuns prea ursuzi si consideram aceste discutii despre iubire ceva pueril, inutil si invechit.
Dar pana la urma este sentimentul care ne da viata, care ne umple de bucurie mai mult decat orice job din lume, ce ne face sa zambim fara motiv, ce ne face sa sarim precum niste copii de bucurie. Iubirea e un sentiment de copilarie la o varsta matura si trebuie doar sa avem curaj sa o primim si ne va oferi momente de neuitat.
Dar aici intervine marea problema: frica. Frica de a simti, frica de a nu pierde. In general ne gandim din start la sfarsit, fara sa ne mai putem bucura de cuprins. Suntem prea prudenti pentru a iubi. De ce? Nu inteleg de ce unii nu inteleg ca iubirea nu inseamna intotdeauna suferinta si ca este singurul lucru incredibil din lumea asta. Este ceva atat de neexplicabil si misterios….este ceea ce ne defineste.

Oamenii ar trebui sa aiba mai mult curaj sa iubeasca…

Dar cand iubirea moare? Oare iubirea poate muri? Sau cum ne gasim, acele doua persoane capabile sa pastreze acest sentiment viu, pentru ca intotdeauna este nevoie de doi oameni pentru a realiza acest lucru.Calea spre iubire nu este una usoara, tocmai de aceea nu multi au curaj sa o strabata; multi renunta de la inceput considerand ca nu este ceva de care au nevoie, unii incearca si renunta la primul obstacol, unii se framanta toata viata incercand sa gaseasca raspunsuri imposibile la suferintele lor, iar altii, foarte putini de altfel, se bucura de ea cand o gasesc, atunci si doar atunci, in present si nu alt timp, au curaj sa iubeasca si sa-si deschida sufletul, sa acorde o sansa oricui ghidandu-se doar dupa vocea neauzita a inimii.

Trebuie sa avem curaj si sa intelegem ca putem fi liberi iubind, fara sa analizam permanent ce va urma, sansele acestui sentiment, posibilitatea daca el exista.Da, iubirea exista si e in fiecare dintre noi. Putem iubi si nu trebuie sa fim atat de selectivi, nu trebuie sa testam, sa supunem la probe pe cineva doar ca sa pricepem ca merita sa-l iubim. Trebuie doar sa simtim…si cand privim acea persoana in ochi si vom simti ceva, nedefinit, neexplicabil, parca intreaga noastra fiinta tremura, vom stii ca iubim.

Si daca pierdem acea iubire, daca suferim, trebuie sa o facem cu fruntea sus, mandri de faptul ca putem simti, ca avem aceasta capacitate minunata de a iubi, de faptul ca nu suntem simple carcase umblatoare fara suflet. Sa iubim fara sa ne temem ca acest sentiment va murii...